marţi, iunie 30, 2009

Cum arata un website bun?

Iata o intrebare la care tu, ca antreprenor, ar fi bine sa gasesti un raspuns bun cand decizi ca ai nevoie de prezenta web: "cum sa arate siteul meu?" Iar cand vorbesc de "aratat" nu ma refer la grafica. La ce se gandeste insa un om care conduce o agentie interactiva (in speta Green Pixel)?

Pentru a afla i-am luat un mini interviu lui Marius Deak, speaker invitat la Marketing 24/7. Ce a iesit? Urmariti mai jos:

1. Cum ai descrie tu un site "bun" ?

Marius Deak: Desi sincer urasc intrebarea asta, voi raspunde: un site bun este unul care isi indeplineste functia sau obiectivele. Este o diferenta mare intre abordarea marketing/sales ("un site bun") si cea a developerilor ("unul bine facut"). Totusi, "un site bun" ar trebuie sa multumeasca ambele lumi.

2. In mixul unui site intra tehnologie, continut, grafica si interactivitate. Sunt suficiente aceste ingrediente? Ce ar mai trebui adaugat si care ar fi ordinea importantei?

MD: Ar trebui sa adaugam bun simt, cumpatare, viziune si experienta. Apoi, ar trebui sa tinem in frau dorintele de a impresiona grupuri restranse (sefi, jurii, concurenti, colegi), cautarea oarba pentru senzational, trend sau cantitate. Dupa care, punem experienta pe primul loc si toate celelalte se subordoneaza. Nu e cazul sa prioritizam la modul generic. O strategie online ne poate spune exact ce, cum si cand sa folosim.

3. Am tot auzit vorbinde-se despre Web 2.0. Stiu definitia de pe wikipedia. Avem siteuri ale companiilor romanesti care se inscriu cu succes in aceasta tendinta?

MD: Da, insa "cu succes" deja ridica stacheta atat de mult incat prea putini mai figureaza pe lista.

4. Continut, continut, continut. Cine ar trebui sa fie responsabil pentru acesta? Agentia de web? Clientul? Altcineva?

MD: Raspuns scurt si sec: cine se pricepe la asta. Cand ti se strica sistemul electric la masina, cine e responsabil pentru reparatie ? Service-ul ? Proprietarul ? Altcineva ?

Sunt insa prea putine agentii care stiu sa lucreze partea de continut, si aici apare problema.
Nu prea are cine :)

5. Daca ar fi sa navigam la intamplare vom descoperi siteuri "moarte" dar in care s-a investit, probabil, in momentul dezvoltarii. Clientii respectivi au ramas cu impresia ca Internetul NU functioneaza. Au dreptate? Unde este greseala?

MD: Cel mai probabil, site-urile respective sunt "moarte" datorita unor greseli in proiectul de realizare al acestora. Este insa imposibil sa pui degetul pe un anumit aspect, drept care uite cateva intrebari interesante:
1. N-a stiut agentia ce a oferit ?
2. N-a stiut clientul ce sa ceara ?
3. A insistat clientul sa fie intr-un anumit mod abuzand de calitatea de "client" ?
4. A trecut prea mult timp, si dorintele/nevoile audientei au evoluat inspre altceva ?
5. A existat o strategie sau agentia a lucrat "dupa ureche" ?
6. Cumva brief-ul a fost "vrem sa fie ca site-ul .... dar cu albastru?"
... si lista poate continua mult.

PROMO: Pentru o sesiune live cu Marius Deak vino la Marketing 24/7 pe 16-17 iulie 2009.

miercuri, iunie 24, 2009

Viitorul ziarelor locale este pe punga de paine

Am avut recent o întâlnire cu reprezentantul pe Sibiu al Publipan. Până săptămâna trecută nu ştiam cu ce se ocupă. Teoretic imaginea de mai jos ar trebui să vă lămurească, măcar parţial...


Ei bine, este vorba despre publicitate pe pungile de hârtie în care este învelită pâinea. Pornită în Spania, afacerea se extinde anul acesta şi în România. Ce mi se pare interesant, dincolo de careul de Sudoku, reţeta de pui mexican sau cupoanele de discount ? Faptul că punga respectivă ar putea reprezenta la un moment dat ziarul local sau de cartier.

Te duci dimineaţa sau seara la brutăria din colţ şi până te-ai întors acasă ai făcut rapid revista presei, cine ce mai vinde sau cumpără în cartier.

Cum tendinţa la nivelul comunităţilor mici (50k - 100k de locuitori) îl reprezintă ziarele gratuite, punga în sine ca şi suport ar putea concura cu acestea. Previziunile pe termen lung sunt că presa scrisă, ziarele tipărite vor dispărea. Pâine însă vei cumpăra constant.

Dacă este igienic? A fost una din primele întrebări. Da, hârtie ecologică şi vopsea pe bază de apă, de fapt pe pungă este referinţa la avizul sanitar.

Deci, o nouă competiţie pentru ziarele locale, sau posibilitatea de transformare a acestora? Suport pentru guerrilla marketing sau un bazz care se poate dezumfla rapid ?

RESURSE:
Mai multe despre Publipan pe www.publipan.ro

joi, iunie 18, 2009

Bannerul online este un VAMPIR

Declaram la Digital Marketing Forum 2009bannerul online a murit. Nu mi-am schimbat declarația și o voi argumenta de câte ori voi avea ocazia. Ba mai mult, aș adăuga că bannerul online este un VAMPIR. Dar în loc de sânge, suge din creier și din energia unei piețe blocate la cât este CPM-ul și market share.

De ce este bannerul online un vampir? Și de ce ar trebui să te ferești de el.

1. Pentru că vezi în banner singura modalitate de a face marketing online, când de fapt marketingul pe web este despre altceva. Bannerul, ca vampir, ți-a supt toată imaginația și nu poți identifica alte modalități prin care să comunici cu publicul tău. Slăbit și fără vlagă (fără creier?) vei rămâne blocat la nivelul de banner, la rata scăzută a CTR-ului, la grafica, uneori (adesea?), execrabilă a bannerului tău idiot.

2. Spun despre banner că este idiot pentru că nu reușește să vorbească despre afacerea ta. Sau, mai exact, despre cum produsul sau serviciul tău m-ar putea ajuta pe mine ca și consumator. Probabil că vrei niște exemple. OK, nu-ți cer să faci zapping printre siteuri. Am făcut eu pentru tine și am să-ți citesc ce spun câteva bannere:

Pretuieste cunoasterea. Noi te vom sprijini.
Intra pe www.fundatiadinupatriciu.ro
si afla despre programele Fundatiei.

Cand sustii o valoare individuala,
sustii intreaga industrie romaneasca...

Nu zău. M-am scremut și am dat un click pe banner. A început un intro video pe site. Am înghițit în sec și am privit videou' respectiv. M-am izbit mesajul Inventeaza-ti viitorul...și aici nu am mai putut continua. Te rog pe tine să o faci și apoi sa revii aici și sa-mi povestești.

sau

Rent a car! Price starting with 14 euro www.rentromania.ro

Nu merci. Am mașină, nu mai închiriez... și btw, i'm not speaking english pe un site cu conținut în limba română. Ah, poate eram accidental pe acel site? Despre accidente este vorba? Comunicarea ta se bazează pe accidente ?! Haide, plimbă ursul de aici.

sau

Acceptă provocarea Silver Protect
si câștigă un iPhone .... Nivea for Men

OK, o bulină roșie (de bine) este că folosesc diacriticele. Apoi, doamnelor, sper să acceptați și dvs. Provocarea... Eu, ca bărbat, folosesc de mai mult timp produse Nivea. Dar mă gândesc acum să renunț. De ce? Doamne, cât de idiot mă cred cei de la Nivea? Trebuie să mă joc ultra ball ca să... ca să ce? Ce vor ei de la mine de fapt? Să le cumpăr produsele. Haide, recunoaște dragă doamnă/domnule brand manager de la Nivea. Doar asta vrei. Crezi că m-ai convins? Crezi că dacă vei avea x intrări în promoția ta de 2 lei ai câștigat potul cel mare și vei primi o primă? No way. Produsul se mișcă de pe raft din alte motive și dacă nu le-ai aflat până acum este cazul să-ți dai demisia.

sau

Primele familii se muta în casă noua
Alege-ti singur modalitatea de plata.
www.naturaresidence.ro

Adică este despre mine sau despre ceilalți - care? - se mută în casă nouă. SO WHAT ?! Iar apoi, pe siteul lor domnii îți vor povesti despre: Nu mai căuta. Ai găsit! Luna aceasta descoperă cadoul nostru special. Nu mulțumesc !

DOAMNE, CÂT DE STUPIZI sunt acești oameni care acceptă asemenea comunicare pentru afacerea lor. Ah, nu e a lor, ei sunt doar angajați. Poate acesta să fie un motiv.

3. Bannerul online îți suge bugetul. Pe nesimțite. Sau ca un nesimțit. În loc să te concentrezi pe comunicarea cu clienții tăi, bagi banii într-un sac găurit. Și nu mai ai buget pentru a construi cu adevărat o relație. Rămâi așadar cu o simplă felație (detalii pe Wikipedia.org).

Bine, bine ... și ce rămâne de făcut. Dacă tot ai citit până aici și ai îndurat defulările mele iată și câteva sfaturi:
1. Uită de bannere dacă vrei să inovezi ceva în comunicarea online.
2. Dacă te-ai decis să folosești acest vampir, numit banner, vezi dracului ce scrii în el. Trebuie să vorbești despre beneficii, avantajul competitiv și să adaugi un call-to-action. Pune-te în papucii celui care l-ar putea vedea. Și înarmează-te cu răbdare, la mulți se va afișa, și foarte mulți îl vor ignora (ok, raportul este invers, de fapt din 1000 de oameni la care li se va servi, vreo 2-3 îl vor și vedea).
3. Vezi cât plătești pe porcăria asta numită banner. Nu accepta plata decât la click (CPC / PPC) și asta la un preț sub ceea ce-ți oferă Google AdWords. Dacă vei cumpăra vreodată la CPM (mia de afișări) ai grijă să coste sub 1 euro CPM-ul.
4. Dacă insisti în prostia de a cumpăra la CPM calculează, e simplu, costul per click echivalent. Dacă vei constata că ai dat 2-3 euro pe un click e cazul să faci rost de ceva cenușă și să ți-o torni în cap. Sau să exersezi în fața oglinzii: sunt un fraier, sunt un fraier.

Da, știu, tu ai un site și vrei să scoți bani vânzând bannere pe el. Vestea bună este că lumea este plină de fraieri. Deci ai toate șansele să te îmbogățești. Dar grăbește-te. Mâine s-ar putea să fie mai rău.

sâmbătă, iunie 13, 2009

SEO - tehnica, trucuri, black hat sau continut relevant ?

Cum ar trebui abordat Search Engine Optimization ?

Dacă vei merge la 10 agenții din zona de "interactive" probabil că 9 vor spune că îți pot livra și servicii SEO. Nu vreau să fiu deloc critic sau răutăcios. Și nici nu dau vina pe agenții. Am doar impresia că lucrurile sunt văzute dintr-o perspectivă greșită:

1. SEO este văzut ca o pastilă magică, cumperi servicii de SEO și ai rezolvat problema de comunicare.
2. SEO înseamnă ca niște băieți deștepți să-i facă ceva la site (nu știu / nu mă interesează ce) și astfel vei avea mai mult trafic în cadrul acestuia.
3. SEO se bazează pe trucuri și artificii tehnice, care nu sunt accesibile oricui, deci eu ca și deținător de site nu am cum influența audiența să ajungă la mine.
4. ... și putem continua cu o serie de afirmații sau nedumeriri pe care le-am auzit eu despre SEO. Probabil că poți adăuga și tu nelămuririle proprii. Ba chiar ar fi bine să întrebi ce nu îți este clar. Voi încercă să-i găsesc pe cei care să răspundă.

În viziunea mea, pentru a face SEO trebuie să începi prin a produce CONȚINUT RELEVANT pentru audiența ta. Cred că de aici ar trebui să pornești în construcția unui plan de optimizare pentru motoare de căutare. Apoi aș adăuga: a produce conținut relevant în mod CONSTANT. Secțiunea de știri cu lansarea noului tău produs din februarie 2007 nu mai este relevantă. Pentru că ai uitat de constanță.

Și deja de aici începe polemica. Parte din specialiștii SEO spun că trebuie să produci conținut relevant pentru motorul de căutare respectiv. Iar tu te vei chinui să pui cuvinte cheie în fraze, să înveți trucuri și să-ți bruschezi textele din site pentru a fi relevante pentru ROBOȚI și nu pentru OAMENI. Eu cred că aceasta este o direcție greșită. Motoarele de căutare încearcă (și acest lucru îl vor perfecționa continuu) să simuleze modul de căutare uman. Modul firesc în care tu, ca individ, cauți o informației. Și o interpretezi după ce ai găsit-o.

Abia după ce conținutul tău va fi relevant, complet, livrat în momentul în care este nevoie de el, vei putea să AJUȚI motoarele de căutare să îl pună la dispoziția oamenilor. Și voi vorbi despre un exemplu simplu. O imagine pe care ai inserat-o în articol. Chiar și pentru mine ca cititor, care procesez cu ochiul minții conținutul imaginii, mi-ar fi mult mai ușor dacă aș primi indicii despre ce se află în imagine. O descriere a acesteia. Măcar câteva tag-uri. Imaginează-ți acum ce poate face un robot de la google care analizează pagina. Știe că este un fișier *.jpg sau *.gif acolo. Ei și? Da, pe fișier îl cheamă imagine2345_mică.jpg și are 17k. So what?

Al doilea pas important este de a te gândi cum poți să-l ajuți pe Google să-ți dea seama ce ai vrut tu să spui și nu să-l PĂCĂLEȘTI. Pentru că proverbul "pe afară-i vopsit gardul..." îl va dezamăgi pe OMUL care va ajunge pe site. El va fi primul păcălit și nu Google.

Dar pentru că sper să fie o discuție utilă ție și nu un monolog din partea mea în primul rând, te întreb:
* Cum vezi tu SEO?
* Ce înțelegi tu prin SEO?
* Ai apelat până acum la servicii specializate ?
* Ce acțiuni ai întreprins pe siteu tău pentru a-l optimiza?
* Dacă te-ai apucat de SEO, ai avut în gând CITITORI sau MOTOARELE DE CĂUTARE?

Mulțumesc de pe acum pentru participarea ta la această discuție.

RESURSE ROMÂNEȘTI DESPRE SEO:
www.seo-romania.com - articole, studii de caz, interviuri
www.seoplus.ro - servicii SEO, dicționar SEO
http://forum.seopedia.ro - forum pe teme de SEO

joi, iunie 11, 2009

Mofturile printesei in satul cu pitici

Să presupunem că trăiești într-un mic sat de munte unde sunt doar 3 brutari. Ce fel de pâine fac? Vei vedea imediat. Primul, un fost marinar afumat ți-a promis pe lângă pâine (neagră ?!) și lapte și miere. Deh, pentru a trăi bine. Dar pâinea pe care o face are din ce în ce mai mult gust de nisip, de parcă ai ronțăi borduri. Dacă până mai ieri, alaltăieri, oamenii făceau coadă în fața brutăriei, mai nou stau cu banii în mână, cu nostalgia promisiunilor.

Al doilea brutar a servit pe la case străine unde, lumea presupune, că a învățat arta culinară și a diplomației. Nu se știe de ce, revenit în sat, a primit porecla de prostănacul. De obicei în fața brutăriei sale se adună bătrânii satului care-și varsă oful și se gândesc la vremurile când pâinea, chiar tare și pe cartelă, reprezenta un reper de siguranță. Nu au visat niciodată la cornuri cu lapte sau cozonac străin. Dar de câțiva ani încoace au sentimentul că pâinea lor este mereu furată.

Al treilea brutar și-a închis anul trecută afacerea din sat. Dar acum se pregătește să coacă covrigi de pus în coada câinilor maidanezi europeni. Parte din sat îl sprijină fidel: i-a adus apă și făină cu speranța de a repune România pe harta celor mai mari gogoși.

Bun, te întrebi ce legătură are pamfletul de mai sus cu marketingul ? Iată! Tu, sătean respectat, te-ai săturat de pâinea lor. Dar cum oferta este limitată ai de ales, la întâmplare până la urmă, să cumperi fără vlagă una din pâinile oferite. Sau să nu mai consumi pâine deloc. Pentru că este de o calitate îndoielnică.

Dacă te întorci acum la afacerea ta, întreabă-te dacă nu cumva clienții pe care îi ai sunt captivi pentru că nu au opțiuni. Ei ar pleca de la tine în această secundă, dar din păcate pentru ei la concurentul de peste drum este aceeași situație. Ba la el este chiar mai rău. Brutarul de peste drum, pe lângă problemele de fabricație, mai are de ținut acasă și o prințesă râzgâiată care visează la cozonac iar calfele și ucenicii, în loc să-și vadă de pâinea lor, stau toată ziua să o dea în leagăn, să-i cumpere păpuși și uneori, scuze de expresie, să-i sufle în poponeț. Chiar dacă tasu' s-a gândit s'o trimită departe de casă, peste mări și țări, nu va face mare varză. Sau brânză. Pentru că tot mai puțini vor mai cumpăra pâine. Și atunci trebuie să vezi cum îți redefinești afacerea. Sau te apuci și scoți în cele din urmă produse de calitate ?! Spor la frământat.

marţi, iunie 09, 2009

Spune repede Buna ziua si Multumesc

Probabil ai fost la mare sau la munte în acest week-end prelungit. Cum a fost ? Cum ai fost tratat ? Ai stat pe vreo terasă 30 de minute până a venit un chelner să şteargă masa sau să-ţi ia comanda ? Ţi-a spus Bună ziua, vă rog aveţi răbdare 5 minute până eu sau un coleg vom putea să vă luăm comanda ?!

Dacă ţie nu ţi s-a întâmplat acest lucru zilele trecute eşti un norocos. Sau ai ales un restaurant care ştie să-şi dezvolte relaţiile cu clienţii, motiv pentru care te-ai şi dus acolo. A doua sau a treia oară... Eu nu am fost aşa de norocos :( Dar nu voi mai alege locul respectiv. Ar fi fost simplu din partea lor să salute la intrare. Să solicite timp 10-15 minute dacă erau prea încărcaţi de clienţi şi să spună apoi un Mulţumesc şi La Revedere.

Am întrebat simplu dacă nu ar fi cazul să angajeze mai mult personal, cel puţin în sezon. Remarca a fost sinceră şi stupidă: dar oricum nu fac faţă cei de la bucătărie. Mă gândesc că personal înseamnă inclusiv: bucătărie + debarasare + curăţenie, spălat vase.

Concluziile pe care le-am putea trage ar fi:
1. Au un business foarte sănătos încât pierderea unor clienţi nu-i afectează.
2. Au un management defectuos care nu sesizează că pierd clienţi.
3. Competiţia lor este pe acelaşi palier calitativ, încât nu este nevoie de diferenţă.
4. La pomul lăudat să nu mergi cu sacul.

Dar dacă nu eşti în afaceri cu hoteluri, pensiuni sau restaurante povestea de mai sus nu te interesează, decât ca şi consumator. Aş vrea să faci exerciţiul de a te pune tu în locul clienţilor tăi şi să-ţi imaginezi cum sunt aceştia trataţi în vârful tău de sezon. Crezi că nu mai găseşti nimic de îmbunătăţit ? Ai metode prin care măsori satisfacţia clienţilor ? Pe o scară de la 1 la 10 ce spun aceştia despre serviciile tale? Despre modul în care personalul tău aflat în contact cu clientul performează ? Pentru că nu trebuie să laşi nici un punct de contact la voia întâmplării. Ştiu, nu este uşor, dar premiul I cu coroniţă necesită efort.

Pregăteşte-te aşadar pentru sezonul de vârf. Succes. Mulţumesc că ai citit acest articol. Sper să te fi pus puţin pe gânduri. Şi La revedere până data viitoare.

P.S. Sper că vei reveni să citeşti acest blog.

Competitia intr-o piata mica

Dacă eşti antreprenor sau lucrezi în departamentul de marketing al unui IMM probabil că înţelegi despre ce urmează să vorbesc: competiţia într-o piaţă mică. Bugete reduse, scăderea consumului, clienţi reticenţi şi prudenţi ... şi mulţi competitori care concurează pentru atenţia, interesul şi buzunarul clienţilor.

Cu alte cuvinte, o piaţă în recesiune îţi ridică cel puţin o întrebare: ce ar trebui să fac pentru a trece peste perioada dificilă? Aş fi vrut să am un răspuns universal valabil pentru întrebarea ta. Din păcate, pentru mine ca şi consultant, pentru tine ca şi antreprenor, reţetele magice constau în a depune efort de energie, timp, imaginaţie şi informaţie. Şi un răspuns personalizat nu poate fi postat pe blog. Dar pot să-ţi ofer o oră de consultanţă gratuită alături de un curs intensiv de o zi de guerrilla marketing în timpul recesiunii.

Pe parcursul unei zile vom lucra efectiv asupra planului tău de marketing pentru a avea la finalul zilei un draft şi o direcţie clară a ceea ce trebuie să faci. Vom identifica beneficii pe care le oferă afacerea ta. Beneficii pe care nu le-ai avut în vedere până acum. Vom găsi împreună un avantaj competitiv puternic, iar dacă nu ai unul, îl vom putea inventa. Crezi că este imposibil? Îţi vom dovedi că e posibil !

De ce vorbesc despre noi? Pentru că noi înseamnă cei doi traineri, Alexandru Israil şi Ciprian Stăvar, care vor face echipă cu tine, dar şi cu ceilalţi cursanţi cu care vei avea ocazia să faci networking.

Dacă am reuşit să-ţi atrag cât de cât atenţia, iată mai jos şi structura cursului, pe scurt:
  • Introducere în conceptul Guerrilla Marketing.
  • Arme de Guerrilla Marketing cu efect maxim în perioada de recesiune – cunoaşterea lor şi moduri de aplicare adaptate specificului pieţei.
  • Online marketing.
  • Planul de Guerrilla Marketing cu buget variabil.
  • Calendarul de Guerrilla Marketing – asamblarea pe nivele de efort financiar.
  • Determinarea nişelor potenţiale.
  • Pregătirea, lansarea şi menţinerea atacului asupra pieţei.
  • Cum se obţin clienţi noi în timpul recesiunii.
  • Implementarea tehnicilor de măsurare a rezultatelor pentru strategii de promovare.
  • Ajustarea, consolidarea şi îmbunatăţirea atacului asupra pieţei.
  • Tehnici de economisire cu Guerrilla Marketing.
  • Mit şi Adevăr în marketing
Când?
Pe 16 sau 23 iunie 2009.

Unde?
Bucureşti, hotel Class.

Discount sau preţuri speciale?
Da, pentru cititorii acestui blog, 15% discount*. Ceea ce trebuie să faci este să completezi în câmpul Affiliate discount code: codul GMDM16 sau GMDM23 (funcţie de data la care vrei să participi).

Detalii?
Mai multe despre curs şi formularul de înregistrare aici.

Deci, ne vedem la curs ?!
*Notă: discountul nu se se cumulează cu alte oferte speciale.

sâmbătă, iunie 06, 2009

Cine lucreaza web ar trebui sa stie marketing, si invers

Probabil ai mai auzit afirmația aceasta. Nu sunt primul care o spune și nici prima dată când o spun. Pentru a putea pune Internetul și web-ul la lucru în sprijinul unei afaceri ar trebui să descoperi (înveți) elementele de bază ale marketingului. Seth Godin se întreba recent pe blogul său dacă marketingul este artă sau știință.

Ei bine, dacă trebuie să pui web-ul în slujba marketingului atunci este știință. Am respect pentru dezvoltatori / programatori. Acum vreo 12-15 ani mă ocupam și eu cu programarea. Doar am terminat o facultate de "calculatoare". De ce spun acest lucru, care oricum nu te interesează? Pentru a avea circumstanțe atenuante față de cele ce urmează.

Afirm deci că este o știință să scrii cod care apoi, linie cu linie, să formeze o aplicație funcțională, integrată, interconectată și nu creepy code sau ... bull sh#$&+*@%^@. Din păcate multe din aplicațiile (sau să le spunem web siteuri ?!) care ar trebui să fie instrumente de marketing sunt creepy.

Pe de altă parte, este o artă a înțelege individul / consumatorul / clientul sau ce denumire utilizezi pentru a denumi sursa care îți alimentează afacerea. Sau în cele din urmă îți plătește salariul.

Invers, până când marketeerii (români ?! nu numai) nu vor înțelege web-ul ca știință nu vor putea obține succesuri (sic, vin doar alegerile). Iar apoi este nevoie de artă în a-i înțelege pe programatori.

Și recomandarea vine via Seth's blog:
"We need hats. The hat of the scientist and the hat of the artist. You can only wear one hat at a time, which is why I didn't suggest that we need gloves."

RESURSE:
Articolul lui Seth Godin, May 27, 2009 aici.